9 And when he had opened the fifth seal, I saw under the altar the souls of them that were slain for the word of God, and for the testimony which they held:
10 And they cried with a loud voice, saying, How long, O Lord, holy and true, dost thou not judge and avenge our blood on them that dwell on the earth?
11 And white robes were given unto every one of them; and it was said unto them, that they should rest yet for a little season, until their fellowservants also and their brethren, that should be killed as they were, should be fulfilled.
1 Solomon s-a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui Faraon şi a adus-o în cetatea lui David până şi-a isprăvit de zidit casa lui, Casa Domnului şi zidul dimprejurul Ierusalimului.
2Poporul nu aducea jertfe decât pe înălţimi, căci până pe vremea aceasta nu se zidise încă o casă în Numele Domnului.
3Solomon iubea pe Domnul şi se ţinea de obiceiurile tatălui său David. Numai că aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi.
4Împăratul s-a dus la Gabaon să aducă jertfe acolo, căci era cea mai însemnată înălţime. Solomon a adus o mie de arderi-de-tot pe altar.
5La Gabaon, Domnul S-a arătat în vis lui Solomon noaptea şi Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.”
6Solomon a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău David, tatăl meu, pentru că umbla înaintea Ta în credincioşie, în dreptate şi în curăţie de inimă faţă de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoinţă şi i-ai dat un fiu care şade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi.
7Acum, Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu David, şi eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat.
8Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulţimii lui.
9Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr?!”
10Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului.
11Şi Dumnezeu a zis: „Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate,
12voi face după cuvântul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n-a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine.
13Mai mult, îţi voi da şi ce n-ai cerut: bogăţii şi slavă, aşa încât în tot timpul vieţii tale nu va fi niciun împărat ca tine.
14Şi, dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, îţi voi lungi zilele.”
15Solomon s-a deşteptat. Acesta a fost visul. Solomon s-a întors la Ierusalim şi s-a înfăţişat înaintea chivotului legământului Domnului. A adus arderi-de-tot şi jertfe de mulţumire şi a dat un ospăţ tuturor slujitorilor lui.
16 Atunci au venit două femei curve la împărat şi s-au înfăţişat înaintea lui.
17Una din femei a zis: „Rogu-mă, domnul meu, eu şi femeia aceasta locuiam în aceeaşi casă şi am născut lângă ea în casă.
18După trei zile, femeia aceasta a născut şi ea. Locuiam împreună, niciun străin nu era cu noi în casă, nu eram decât noi amândouă.
19Peste noapte, fiul acestei femei a murit, pentru că se culcase peste el.
20Ea s-a sculat pe la mijlocul nopţii, a luat pe fiul meu de lângă mine, pe când dormea roaba ta, şi l-a culcat la sânul ei, iar pe fiul ei, care murise, l-a culcat la sânul meu.
21Dimineaţa, m-am sculat să dau ţâţă copilului, şi iată că era mort. M-am uitat cu luare-aminte la el dimineaţa, şi iată că nu era fiul meu, pe care-l născusem.”
22Cealaltă femeie a zis: „Ba nu; fiul meu este cel viu, iar fiul tău e cel mort.” Dar cea dintâi a răspuns: „Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.” Aşa au vorbit ele înaintea împăratului.
23Împăratul a zis: „Una zice: ‘Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort.’ Şi cealaltă zice: ‘Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.’ ”
24Apoi a adăugat: „Aduceţi-mi o sabie.” Au adus o sabie înaintea împăratului.
25Şi împăratul a zis: „Tăiaţi în două copilul cel viu şi daţi o jumătate uneia şi o jumătate celeilalte.”
26Atunci, femeia al cărei copil era viu a simţit că i se rupe inima pentru copil şi a zis împăratului: „Ah, domnul meu, dă-i mai bine ei copilul cel viu şi nu-l omorî!” Dar cealaltă a zis: „Să nu fie nici al meu, nici al tău; tăiaţi-l!”
27Şi împăratul, luând cuvântul, a zis: „Daţi celei dintâi copilul cel viu şi nu-l omorâţi. Ea este mama lui.”
28Tot Israelul a auzit de hotărârea pe care o rostise împăratul. Şi s-au temut de împărat, căci au văzut că înţelepciunea lui Dumnezeu era în el, povăţuindu-l în judecăţile lui.