9 And when he had opened the fifth seal, I saw under the altar the souls of them that were slain for the word of God, and for the testimony which they held:
10 And they cried with a loud voice, saying, How long, O Lord, holy and true, dost thou not judge and avenge our blood on them that dwell on the earth?
11 And white robes were given unto every one of them; and it was said unto them, that they should rest yet for a little season, until their fellowservants also and their brethren, that should be killed as they were, should be fulfilled.
1 Solomon şi-a mai zidit şi casa lui şi a ţinut treisprezece ani până când a isprăvit-o de tot.
2A zidit mai întâi casa din pădurea Libanului: lungă de o sută de coţi, lată de cincizeci de coţi şi înaltă de treizeci de coţi. Se sprijinea pe patru rânduri de stâlpi de cedru şi pe stâlpi erau grinzi de cedru.
3A acoperit cu cedru odăile care erau sprijinite de stâlpi şi care erau în număr de patruzeci şi cinci, câte cincisprezece de fiecare cat.
4Erau trei caturi şi fiecare din ele avea ferestrele faţă în faţă.
5Toate uşile şi toţi uşorii erau din bârne în patru muchii şi, la fiecare din cele trei caturi, uşile erau faţă în faţă.
6A făcut un pridvor de stâlpi, lung de cincizeci de coţi şi lat de treizeci de coţi, şi un alt pridvor înainte cu stâlpi şi trepte în faţă.
7A făcut pridvorul scaunului de domnie, unde judeca, pridvorul judecăţii, şi l-a acoperit cu cedru, de la pardoseală până în tavan.
8Casa lui de locuit a fost zidită în acelaşi fel, într-o altă curte, în dosul pridvorului. Şi a făcut o casă la fel cu pridvorul acesta pentru fata lui Faraon, pe care o luase de nevastă.
9Pentru toate aceste clădiri a întrebuinţat pietre minunate, cioplite după măsură, ferestruite cu fierăstrăul, înăuntru şi în afară, şi aceasta din temelii până la streaşină şi afară până la curtea cea mare.
10Temeliile erau de pietre foarte de preţ şi mari, pietre de zece coţi şi pietre de opt coţi.
11Deasupra erau iarăşi pietre foarte de preţ, tăiate după măsură, şi lemn de cedru.
12Curtea cea mare avea de jur împrejurul ei trei şiruri de pietre cioplite şi un şir de bârne de cedru, ca şi curtea dinăuntru a Casei Domnului şi ca şi pridvorul casei.
13 Împăratul Solomon a trimis şi a adus din Tir pe Hiram,
14fiul unei văduve din seminţia lui Neftali şi al unui tată din Tir, care lucra în aramă. Hiram era plin de înţelepciune, de pricepere şi de ştiinţă în săvârşirea oricărei lucrări de aramă. El a venit la împăratul Solomon şi i-a făcut toate lucrările.
15A turnat cei doi stâlpi de aramă. Cel dintâi avea optsprezece coţi în înălţime şi un fir de doisprezece coţi măsura grosimea celui de al doilea.
16A turnat două acoperişuri de aramă, ca să le pună pe vârfurile stâlpilor; cel dintâi era înalt de cinci coţi şi al doilea era înalt de cinci coţi.
17A mai făcut nişte împletituri în chip de reţea, nişte ciucuri făcuţi cu lănţişoare, pentru acoperişurile de pe vârful stâlpilor, şapte pentru acoperişul dintâi şi şapte pentru acoperişul al doilea.
18A făcut câte două şiruri de rodii împrejurul uneia din reţele ca să acopere acoperişul de pe vârful unuia din stâlpi; tot aşa a făcut şi pentru al doilea.
19Acoperişurile de pe vârful stâlpilor, în pridvor, erau lucrate aşa de parcă erau nişte crini şi aveau patru coţi.
20Acoperişurile de pe cei doi stâlpi erau înconjurate de două sute de rodii sus, lângă umflătura care era peste reţea, de asemenea erau două sute de rodii înşirate în jurul celui de al doilea acoperiş.
21A aşezat stâlpii în pridvorul Templului: a aşezat stâlpul din dreapta şi l-a numit Iachin, apoi a aşezat stâlpul din stânga şi l-a numit Boaz.
22În vârful stâlpilor era o lucrătură în chip de crini. Astfel s-a isprăvit lucrarea stâlpilor.
23 A făcut marea turnată din aramă. Avea zece coţi de la o margine până la cealaltă, era rotundă de tot, înaltă de cinci coţi şi, de jur împrejur, se putea măsura cu un fir de treizeci de coţi.
24Sub buza ei erau săpaţi nişte colocinţi, câte zece la fiecare cot, de jur împrejurul mării; colocinţii, aşezaţi pe două rânduri, erau turnaţi împreună cu ea dintr-o singură bucată.
25Era aşezată pe doisprezece boi, din care trei întorşi spre miazănoapte, trei întorşi spre apus, trei întorşi spre miazăzi şi trei întorşi spre răsărit; marea era deasupra lor şi toată partea dinapoi a trupurilor lor era înăuntru.
26Grosimea ei era de un lat de mână şi marginea ei era ca marginea unui potir, făcută ca floarea crinului. Avea o încăpere de două mii de vedre.
27A mai făcut zece temelii de aramă. Fiecare temelie era lungă de patru coţi, lată de patru coţi şi înaltă de trei coţi.
28Iată cum erau temeliile acestea. Erau făcute din tăblii, legate la colţuri cu încheieturi.
29Pe tăbliile dintre încheieturi erau nişte lei, boi şi heruvimi şi, pe încheieturi, deasupra şi dedesubtul leilor şi boilor, erau nişte împletituri care atârnau în chip de ciucuri.
30Fiecare temelie avea patru roţi de aramă, cu osii de aramă şi, la cele patru colţuri, erau nişte poliţe turnate sub lighean şi lângă ciucuri.
31Gura temeliei dinăuntrul acoperişului până sus era de un cot; gura aceasta era rotundă, ca pentru lucrările de felul acesta, şi era lată de un cot şi jumătate; avea şi săpături. Tăbliile erau în patru muchii, nu rotunde.
32Cele patru roţi erau sub tăblii şi osiile roţilor erau prinse de temelie; fiecare era înaltă de un cot şi jumătate.
33Roţile erau făcute ca ale unui car. Osiile, obezile, spiţele şi butucii lor erau toate turnate.
34La cele patru colţuri ale fiecărei temelii erau nişte poliţe dintr-o bucată cu temelia.
35Partea de sus a temeliei se sfârşea cu un cerc înalt de o jumătate de cot şi îşi avea proptelele cu tăbliile ei făcute dintr-o bucată cu ea.
36Pe plăcile proptelelor şi pe tăblii a săpat heruvimi, lei şi finici, după locurile goale, şi ciucuri de jur împrejur.
37Aşa a făcut cele zece temelii; turnătura, măsura şi chipul erau la fel pentru toate.
38A mai făcut zece lighene de aramă. Fiecare lighean avea o încăpere de patruzeci de baţi, fiecare lighean avea patru coţi, fiecare lighean era pe câte una din cele zece temelii.
39A pus cinci temelii pe partea dreaptă a casei şi cinci temelii pe partea stângă a casei, iar marea de aramă a pus-o în partea dreaptă a casei la miazăzi-răsărit.
40Hiram a făcut cenuşarele, lopeţile şi lighenele. Aşa a sfârşit Hiram toată lucrarea pe care i-o dăduse împăratul Solomon s-o facă pentru Casa Domnului:
41doi stâlpi, cu cele două acoperişuri şi cu cununile lor de pe vârful stâlpilor; cele două reţele ca să acopere cele două cununi ale acoperişurilor de pe vârful stâlpilor;
42cele patru sute de rodii pentru cele două reţele, câte două rânduri de rodii de fiecare reţea, ca să acopere cele două cununi ale acoperişurilor de pe vârful stâlpilor;
43cele zece temelii şi cele zece lighene de pe temelii;
44marea şi cei doisprezece boi de sub mare;
45cenuşarele, lopeţile şi lighenele. Toate aceste unelte, pe care le-a dat împăratul Solomon lui Hiram să le facă pentru Casa Domnului, erau de aramă lustruită.
46Împăratul a pus să le toarne în câmpia Iordanului, într-un pământ humos, între Sucot şi Ţartan.
47Solomon a lăsat toate aceste unelte necântărite, căci erau foarte multe, şi greutatea aramei nu se putea socoti.
48Solomon a mai făcut toate celelalte unelte pentru Casa Domnului: altarul de aur; masa de aur, unde se puneau pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
49sfeşnicele de aur curat, cinci la dreapta şi cinci la stânga, înaintea Locului Preasfânt, cu florile, candelele şi mucările de aur;
50lighenele, cuţitele, potirele, ceştile şi căţuile de aur curat şi ţâţânile de aur curat pentru uşa dinăuntrul casei, la intrarea în Locul Preasfânt, şi pentru uşa casei de la intrarea Templului.
51Astfel s-a isprăvit toată lucrarea pe care a făcut-o împăratul Solomon pentru Casa Domnului. Apoi a adus argintul, aurul şi uneltele pe care le hărăzise tatăl său David şi le-a pus în vistieriile Casei Domnului.