9 And when he had opened the fifth seal, I saw under the altar the souls of them that were slain for the word of God, and for the testimony which they held:
10 And they cried with a loud voice, saying, How long, O Lord, holy and true, dost thou not judge and avenge our blood on them that dwell on the earth?
11 And white robes were given unto every one of them; and it was said unto them, that they should rest yet for a little season, until their fellowservants also and their brethren, that should be killed as they were, should be fulfilled.
1 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi le-a zis:
2„Vorbiţi copiilor lui Israel şi spuneţi-le: ‘Iată dobitoacele pe care le veţi mânca dintre toate dobitoacele de pe pământ.
3Să mâncaţi orice dobitoc care are unghia despicată, copita despărţită şi rumegă.
4Dar să nu mâncaţi din cele ce rumegă numai sau care au numai unghia despicată. Astfel, să nu mâncaţi cămila, care rumegă, dar n-are unghia despicată; s-o priviţi ca necurată.
5Să nu mâncaţi iepurele de casă, care rumegă, dar n-are unghia despicată; să-l priviţi ca necurat.
6Să nu mâncaţi iepurele, care rumegă, dar n-are unghia despicată; să-l priviţi ca necurat.
7Să nu mâncaţi porcul, care are unghia despicată şi copita despărţită, dar nu rumegă; să-l priviţi ca necurat.
8Să nu mâncaţi din carnea lor şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte; să le priviţi ca necurate.
9Iată vieţuitoarele pe care să le mâncaţi dintre toate cele ce sunt în ape. Să mâncaţi din toate cele ce au aripi (înotătoare) şi solzi şi care sunt în ape, fie în mări, fie în râuri.
10Dar să priviţi ca o urâciune pe toate cele ce n-au aripi şi solzi din tot ce mişună în ape şi tot ce trăieşte în ape, fie în mări, fie în râuri.
11Să le priviţi ca o urâciune, să nu mâncaţi din carnea lor, şi trupurile lor moarte să le priviţi ca o urâciune.
12Să priviţi ca o urâciune pe toate cele care n-au aripi şi solzi în ape.
13Iată dintre păsări cele pe care le veţi privi ca o urâciune şi din care să nu mâncaţi: vulturul, gripsorul şi vulturul de mare;
14şorecarul, şoimul şi tot ce este din neamul lui;
15corbul şi toate soiurile lui;
16struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul şi tot ce ţine de neamul lui;
17huhurezul, heretele şi cocostârcul;
18lebăda, pelicanul şi corbul de mare;
19barza, bâtlanul şi ce este din neamul lui, pupăza şi liliacul.
20Să priviţi ca o urâciune orice târâtoare care zboară şi umblă pe patru picioare.
21Dar, dintre toate târâtoarele care zboară şi umblă pe patru picioare, să mâncaţi pe cele ce au fluierul picioarelor dinapoi mai lung, ca să poată sări pe pământ.
22Iată pe care să le mâncaţi: lăcusta, lăcusta solam, lăcusta hargol şi lăcusta hagab, după soiurile lor.
23Pe toate celelalte târâtoare care zboară şi care au patru picioare să le priviţi ca o urâciune.
24Ele vă vor face necuraţi: oricine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat până seara
25şi oricine va purta trupurile lor moarte să-şi spele hainele şi va fi necurat până seara.
26Să priviţi ca necurat orice dobitoc cu unghia despicată, dar care n-are copita despărţită şi nu rumegă: oricine se va atinge de el va fi necurat.
27Să priviţi ca necurate toate acele dobitoace cu patru picioare, care umblă pe labele lor: oricine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat până seara
28şi oricine le va purta trupurile moarte îşi va spăla hainele şi va fi necurat până seara. Să le priviţi ca necurate.
29Iată, din vietăţile care se târăsc pe pământ, cele pe care le veţi privi ca necurate: cârtiţa, şoarecele şi şopârla, după soiurile lor;
30ariciul, broasca, broasca ţestoasă, melcul şi cameleonul.
31Să le priviţi ca necurate dintre toate târâtoarele. Oricine se va atinge de ele moarte va fi necurat până seara.
32Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte va fi necurat, fie vas de lemn, fie haină, fie piele, fie sac, fie orice alt lucru care se întrebuinţează la ceva; să fie pus în apă şi va rămâne necurat până seara; după aceea va fi curat.
33Tot ce se va găsi într-un vas de pământ în care va cădea ceva din aceste trupuri moarte va fi necurat şi veţi sparge vasul.
34Orice lucru de mâncare pe care va cădea ceva din apa aceasta va fi necurat şi orice băutură care se întrebuinţează la băut, oricare ar fi vasul în care se va găsi, va fi necurată.
35Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte va fi necurat; cuptorul şi vatra să se dărâme; vor fi necurate şi le veţi privi ca necurate.
36Numai izvoarele şi fântânile, care alcătuiesc grămezi de ape, vor rămâne curate, dar cine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat.
37Dacă se întâmplă să cadă ceva din trupurile lor moarte pe o sămânţă care trebuie semănată, ea va rămâne curată.
38Dar, dacă se pusese apă pe sămânţă şi cade pe ea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurată.
39Dacă moare una din vitele care vă slujesc ca hrană, cine se va atinge de trupul ei mort va fi necurat până seara;
40cine va mânca din trupul ei mort îşi va spăla hainele şi va fi necurat până seara şi cine va purta trupul ei mort îşi va spăla hainele şi va fi necurat până seara.
41Pe orice târâtoare care se târăşte pe pământ, s-o priviţi ca necurată; să nu se mănânce.
42Din toate târâtoarele care se târăsc pe pământ, din toate cele ce se târăsc pe pântece, să nu mâncaţi; nici din toate cele ce umblă pe patru picioare sau pe un mare număr de picioare, ci să le priviţi ca o urâciune.
43Să nu vă faceţi urâcioşi prin toate aceste târâtoare care se târăsc; să nu vă faceţi necuraţi prin ele, să nu vă spurcaţi prin ele.
44Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Voi să vă sfinţiţi şi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt; să nu vă faceţi necuraţi prin toate aceste târâtoare care se târăsc pe pământ.
45Căci Eu sunt Domnul, care v-am scos din ţara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru şi să fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.
46Aceasta este legea privitoare la dobitoacele, păsările, toate vieţuitoarele care se mişcă în ape şi toate vietăţile care se târăsc pe pământ,
47ca să faceţi deosebire între ce este necurat şi ce este curat, între dobitocul care se mănâncă şi dobitocul care nu se mănâncă’.”