1Vai de cei ce cugetă nelegiuirea şi făuresc rele în aşternutul lor; când se crapă de ziuă o înfăptuiesc, dacă le stă în putere.
2Dacă poftesc ogoare, pun mâna pe ele, dacă doresc case, le răpesc; asupresc pe om şi casa lui, pe om şi moştenirea lui.
3De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, Eu am de gând să aduc o nenorocire împotriva acestui leat de oameni, de care nu vă veţi feri grumajii şi nu veţi mai umbla cu capul atât de sus, căci vremurile vor fi rele.
4În ziua aceea, veţi ajunge de pomină, veţi boci şi veţi zice: ‘S-a isprăvit! Suntem pustiiţi cu desăvârşire! Partea de moştenire a poporului meu trece în mâna altuia! Vai, cum mi-o ia! Ogoarele noastre le împarte vrăjmaşului…!’
5De aceea nu vei avea pe nimeni care să întindă frânghia de măsurat pentru sorţul tău, în adunarea Domnului.”
6„Nu prorociţi!” zic ei. „Să nu se prorocească asemenea lucruri. Căci altminteri ocările nu mai încetează!”
7„Este Domnul atât de grabnic la mânie, casa lui Iacov? Acesta este felul Lui de a lucra?” „Da, cuvintele Mele sunt prielnice celui ce umblă cu neprihănire!
8De multă vreme poporul Meu este socotit de Mine ca vrăjmaş; voi răpiţi mantaua de pe hainele celor ce trec liniştiţi şi n-au gust de război.
9Voi izgoniţi din casele lor iubite pe femeile poporului Meu, luaţi pentru totdeauna podoaba Mea de la copiii lor.
10Sculaţi-vă şi plecaţi, căci aici nu este odihnă pentru voi, căci, din pricina spurcăciunii, vor fi dureri, dureri puternice.
11Da, dacă ar veni un om cu vânt şi minciuni şi ar zice: ‘Îţi voi proroci despre vin şi despre băuturi tari!’ acela ar fi un proroc pentru poporul acesta! –
12Te voi strânge în întregime, Iacove! Voi strânge rămăşiţa lui Israel, îi voi aduna ca pe nişte oi dintr-un staul, ca pe o turmă în păşunea ei, aşa că va fi o mare zarvă de oameni.
13Cel ce va face spărtura se va sui înaintea lor; vor face spărtura, vor trece pe poartă şi vor ieşi pe ea; împăratul lor va merge înaintea lor şi Domnul va fi în fruntea lor.”