7 Many waters cannot quench love, neither can the floods drown it: if a man would give all the substance of his house for love, it would utterly be contemned.
1 Dumnezeu a zis lui Iacov: „Scoală-te, suie-te la Betel, locuieşte acolo şi ridică acolo un altar Dumnezeului care ţi S-a arătat când fugeai de fratele tău Esau.”
2Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu el: „Scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele,
3ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel, căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o.”
4Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini care erau în mâinile lor şi cerceii pe care-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ, sub stejarul de lângă Sihem.
5Apoi au plecat. Groaza lui Dumnezeu s-a răspândit peste cetăţile care-i înconjurau, aşa că locuitorii lor n-au urmărit pe fiii lui Iacov.
6Iacov şi toţi cei ce erau cu el au ajuns la Luz, adică Betel, în ţara Canaan.
7A zidit acolo un altar şi a numit locul acela El-Betel (Dumnezeul Betelului), căci acolo i Se descoperise Dumnezeu când fugea de fratele său.
8Debora, doica Rebecăi, a murit şi a fost îngropată mai jos de Betel, sub stejarul căruia i s-a pus numele: „Stejarul jalei.”
9Dumnezeu S-a arătat iarăşi lui Iacov după întoarcerea lui din Padan-Aram şi l-a binecuvântat.
10Dumnezeu i-a zis: „Numele tău este Iacov, dar nu te vei mai chema Iacov, ci numele tău va fi Israel.” Şi i-a pus numele Israel.
11Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic. Creşte şi înmulţeşte-te; un neam şi o mulţime de neamuri se vor naşte din tine şi chiar împăraţi vor ieşi din coapsele tale.
12Ţie îţi voi da ţara pe care am dat-o lui Avraam şi lui Isaac şi voi da ţara aceasta seminţei tale după tine.”
13Dumnezeu S-a înălţat de la el, în locul unde îi vorbise.
14Şi Iacov a ridicat un stâlp de aducere-aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stâlp de piatră, pe care a adus o jertfă de băutură şi a turnat untdelemn.
15Iacov a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu, Betel.
16 Apoi au plecat din Betel şi mai era o depărtare bunicică până la Efrata, când Rahelei i-au venit durerile naşterii. A avut o naştere grea
17şi, în timpul durerilor naşterii, moaşa i-a zis: „Nu te teme, căci mai ai un fiu!”
18Şi, pe când îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni (Fiul durerii mele), dar tatăl său l-a numit Beniamin (Fiul dreptei).
19Rahela a murit şi a fost îngropată pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.
20Iacov a ridicat un stâlp pe mormântul ei: acesta este stâlpul de pe mormântul Rahelei, care este şi azi.
21 Israel a plecat mai departe şi şi-a întins cortul dincolo de Migdal-Eder.
22Pe când locuia Israel în ţinutul acesta, Ruben s-a dus şi s-a culcat cu Bilha, ţiitoarea tatălui său. Şi Israel a aflat. Fiii lui Iacov erau în număr de doisprezece.
23Fiii Leii: Ruben, întâiul născut al lui Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon.
24Fiii Rahelei: Iosif şi Beniamin.
25Fiii Bilhei, roaba Rahelei: Dan şi Neftali.
26Fiii Zilpei, roaba Leii: Gad şi Aşer. Aceştia sunt fiii lui Iacov, care i s-au născut în Padan-Aram.
27 Iacov a ajuns la tatăl său Isaac, la Mamre, la Chiriat-Arba, care este tot una cu Hebronul, unde locuiseră ca străini Avraam şi Isaac.
28Zilele vieţii lui Isaac au fost de o sută optzeci de ani.
29Isaac şi-a dat duhul şi a murit şi a fost adăugat la poporul său, bătrân şi sătul de zile. Fiii săi, Esau şi Iacov, l-au îngropat.