1 Prorocii Hagai, prorocul, şi Zaharia, fiul lui Ido, au prorocit iudeilor care erau în Iuda şi la Ierusalim în Numele Dumnezeului lui Israel.
2Atunci, Zorobabel, fiul lui Şealtiel, şi Iosua, fiul lui Ioţadac, s-au sculat şi au început zidirea Casei lui Dumnezeu la Ierusalim. Şi împreună cu ei erau şi prorocii lui Dumnezeu care-i ajutau.
3În aceeaşi vreme, Tatnai, dregătorul de dincoace de Râu, Şetar-Boznai şi tovarăşii lor de slujbă au venit la ei şi le-au vorbit aşa: „Cine v-a dat învoire să zidiţi casa aceasta şi să ridicaţi zidurile acestea?”
4Ei le-au mai zis: „Care sunt numele oamenilor care zidesc clădirea aceasta?”
5Dar ochiul lui Dumnezeu veghea asupra bătrânilor iudeilor. Şi au lăsat să meargă înainte lucrările până la trimiterea unei înştiinţări către Darius şi până la primirea unei scrisori de la el în această privinţă.
6Iată cuprinsul scrisorii trimise împăratului Darius de Tatnai, dregătorul de dincoace de Râu, de Şetar-Boznai şi tovarăşii lor din Afarsac, care locuiau dincoace de Râu.
7I-au trimis o scrisoare cu următorul cuprins: „Către împăratul Darius, sănătate!
8Să ştie împăratul că ne-am dus în ţinuturile lui Iuda, la Casa Dumnezeului celui mare. Ea se zideşte din pietre cioplite şi în pereţi se pune lemn; lucrul merge repede şi izbuteşte în mâinile lor.
9Am întrebat pe bătrâni şi le-am vorbit aşa: ‘Cine v-a dat învoire să zidiţi casa aceasta şi să ridicaţi zidurile acestea?’
10Le-am cerut şi numele lor ca să ţi le facem cunoscut şi am pus în scris numele oamenilor care sunt în fruntea lor.
11Iată răspunsul pe care ni l-au dat: ‘Noi suntem slujitorii Dumnezeului cerurilor şi al pământului şi zidim din nou casa care fusese zidită acum mulţi ani. Un mare împărat al lui Israel o zidise şi o isprăvise.
12Dar, după ce părinţii noştri au mâniat pe Dumnezeul cerurilor, El i-a dat în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, haldeeanul care a nimicit casa aceasta şi a luat pe popor rob la Babilon.
13Totuşi, în cel dintâi an al lui Cirus, împăratul Babilonului, împăratul Cirus a dat poruncă să se zidească din nou această casă a lui Dumnezeu.
14Şi chiar împăratul Cirus a scos din templul din Babilon uneltele de aur şi de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe care le luase Nebucadneţar din Templul de la Ierusalim şi le dusese în templul din Babilon, le-a dat în mâna aşa-zisului Şeşbaţar, pe care l-a pus dregător,
15şi i-a zis: «Ia uneltele acestea, du-te de le pune în Templul din Ierusalim şi să se zidească din nou Casa lui Dumnezeu pe locul unde era».
16Acest Şeşbaţar a venit dar şi a pus temeliile Casei lui Dumnezeu la Ierusalim. De atunci până acum se zideşte ea, şi nu s-a isprăvit.’
17Acum, dacă împăratul găseşte cu cale, să se facă cercetări în casa vistieriilor împăratului la Babilon, ca să vadă dacă s-a dat din partea împăratului Cirus o poruncă pentru zidirea Casei acesteia a lui Dumnezeu la Ierusalim. Apoi, să ne trimită împăratul voinţa lui asupra acestui lucru.”