1Cuvântul Domnului a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, astfel:
2„Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s-a suit până la Mine!”
3Şi Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de Faţa Domnului. S-a pogorât la Iafo şi a găsit acolo o corabie care mergea la Tars. A plătit preţul călătoriei şi s-a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tars, departe de Faţa Domnului.
4Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năpraznic şi a stârnit o mare furtună. Corabia ameninţa să se sfărâme.
5Corăbierii s-au temut, au strigat fiecare la dumnezeul lui şi au aruncat în mare uneltele din corabie, ca s-o facă mai uşoară. Iona s-a pogorât în fundul corabiei, s-a culcat şi a adormit dus.
6Cârmaciul s-a apropiat de el şi i-a zis: „Ce dormi? Scoală-te şi cheamă pe Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va voi să se gândească la noi, şi nu vom pieri!”
7Şi au zis unul către altul: „Veniţi să tragem la sorţ, ca să ştim din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!” Au tras la sorţ, şi sorţul a căzut pe Iona.
8Atunci, ei i-au zis: „Spune-ne din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai şi de unde vii? Care îţi este ţara şi din ce popor eşti?”
9El le-a răspuns: „Sunt evreu şi mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea şi uscatul!”
10Oamenii aceia au avut o mare teamă şi i-au zis: „Pentru ce ai făcut lucrul acesta?” Căci oamenii aceia ştiau că fugea de Faţa Domnului, pentru că le spusese el.
11Ei i-au zis: „Ce să-ţi facem ca să se potolească marea faţă de noi?” Căci marea era din ce în ce mai înfuriată.
12El le-a răspuns: „Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!”
13Oamenii aceştia vâsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentru că marea se întărâta tot mai mult împotriva lor.
14Atunci au strigat către Domnul şi au zis: „Doamne, nu ne pierde din pricina vieţii omului acestuia şi nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci Tu, Doamne, faci ce vrei!”
15Apoi au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s-a potolit.
16Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică de Domnul şi au adus Domnului o jertfă şi I-au făcut juruinţe.
17Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona şi Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi.