1Deschide-ţi porţile, Libanule, ca să-ţi mănânce focul cedrii!
2Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut şi cei falnici sunt nimiciţi! Văitaţi-vă, stejari din Basan, căci pădurea cea nepătrunsă a fost dată jos!
3Păstorii scot strigăte de jale, pentru că li s-a nimicit fala; puii de lei mugesc, căci desişul Iordanului este nimicit.
4Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul meu: „Paşte oile de tăiat!
5Căci cei ce le cumpără le taie şi nu se simt vinovaţi. Şi cel ce le vinde zice: ‘Binecuvântat să fie Domnul, căci mă îmbogăţesc!’ Şi păstorii lor nu le cruţă.
6Căci nu mai am milă de locuitorii ţării, zice Domnul, ci iată, dau pe oameni, pe unii în mâinile altora şi în mâinile împăratului lor; ei vor pustii ţara şi n-o vor izbăvi din mâinile lor.”
7Atunci M-am apucat să pasc oile de tăiat, în adevăr cele mai ticăloase din turmă. Am luat două toiege: pe unul l-am numit Îndurare, iar pe celălalt l-am numit Legământ. Şi am păscut oile.
8Am nimicit cu desăvârşire pe cei trei păstori într-o lună: sufletul Meu nu-i mai răbda şi se scârbise şi sufletul lor de Mine.
9Şi am zis: „Nu vă mai pot paşte! Cea care are să moară să moară, cea care are să piară să piară şi cele ce mai rămân să se mănânce unele pe altele!”
10Mi-am luat toiagul Îndurare şi l-am rupt, ca să rup legământul Meu pe care-l încheiasem cu toate popoarele.
11Şi când s-a rupt, în ziua aceea, nenorocitele acelea de oi care au luat seama la Mine au cunoscut astfel că acesta era Cuvântul Domnului.
12Eu le-am zis: „Dacă găsiţi cu cale, daţi-Mi plata; dacă nu, nu Mi-o daţi!” Şi Mi-au cântărit, ca plată, treizeci de arginţi.
13Dar Domnul Mi-a zis: „Aruncă olarului preţul acesta scump cu care M-au preţuit!” Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în Casa Domnului, pentru olar.
14Apoi Mi-am rupt la doilea toiag Legământ ca să rup frăţia dintre Iuda şi Israel.
15Domnul mi-a zis: „Ia şi uneltele unui păstor nebun!”
16Căci iată că voi ridica în ţară un păstor căruia nu-i va păsa de oile care pier; nu se va duce să caute pe cele mai tinere, nu va vindeca pe cele rănite, nu va îngriji de cele sănătoase, ci va mânca din carnea celor mai grase şi nu le va mai lăsa decât copitele!
17Vai de păstorul de nimic care îşi părăseşte oile! Să cadă sabia pe braţul lui şi pe ochiul lui cel drept! Să i se usuce braţul de tot şi să i se stingă ochiul drept!”